Impactul social media asupra studenților

Ghidul studentului

Așa cum bine știm, trăim într-o eră în care totul depinde de tehnologie. O folosim atât pentru a ne relaxa, cât și pentru a ne realiza task-urile de zi cu zi. Internetul a devenit extrem de important în viața noastră, în special social media. Din păcate, de foarte multe ori, acesta poate avea un impact negativ asupra noastră, dar dacă știm cum să-l folosim inteligent, poate să ne aducă mult mai multe beneficii decât dezavantaje.

Bineînțeles, social media influențează atât pozitiv, cât și negativ. Dacă știm să profităm de punctele forte ale acestuia, putem să ne ferim de riscurile atât de des întâlnite la majoritatea tinerilor din generația noastră.

Impactul pozitiv pe care social media îl deține constă în special în lejeritatea cu care putem vorbi cu absolut oricine. Nu contează dacă cealaltă persoană se află la mii de kilometri distanță, un mesaj se află la un click distanță. Astfel, îți poți face prieteni din toate colțurile lumii, descoperind tradiții și locuri noi direct de la oamenii care au trăit în medii diferite de ale tale. Cu toate acestea, social media poate să fie extrem de periculos pentru că nu poți fi mereu sigur cu cine vorbești. Astfel, trebuie să fim mult mai precauți cu informațiile pe care le împărtășim pe Internet.

Platformele cele mai populare de social media sunt Facebook, Instagram, Twitter și Tik Tok. Cu toate că poate fi minunat să fii mereu la curent cu ce fac prietenii tăi sau vedetele tale preferate, acest lucru poate avea și un impact negativ. Uneori, când stăm extrem de mult pe astfel de aplicații, putem deveni mult prea interesați de viețile celorlalți în loc de a ne ocupa strict de a noastră. Este ușor să cădem în această capcană unde pare că toată lumea are o viață perfectă și fericită, dar uităm faptul că oamenii postează în general doar lucrurile bune, iar viața pe social media nu va fi niciodată ca viața reală. Astfel, putem să purtăm o anumită invidie pentru alte persoane, uitând să ne trăim noi viața exact așa cum ne dorim și cum credem de cuviință.

O altă problemă cu care ne confruntăm noi, tinerii, este cyberbullying. Cyberbullying pe social media se referă la comportamentele agresive, intimidante sau ofensatoare care au loc în mediul on-line. Acesta poate avea consecințe grave asupra victimelor, incluzând deteriorarea stimei de sine, anxietatea, depresia și, în cel mai rău caz, chiar gânduri suicidale. Este important să învățăm atât să fim respectuoși unii față de ceilalți indiferent de opinii, sexualitate, rasă și sex, cât și să ne detașăm de jignirile persoanelor din mediul on-line.

Acestea sunt printre cele mai importante aspecte cu un impact puternic asupra vieților noastre de studenți din partea social media, dar, din fericire, există câteva soluții pentru a rămâne conectați la viața noastră zilnică fără să ne simțim mereu într-o competiție cu ceilalți.

1. Există extrem de mulți influenceri care nu arată totul ca fiind mereu „roz” sau „fericit”. Este extrem de sănătos să urmărim și persoane care arată viața în esență, când avem zile extraordinare, bune, plictisitoare, triste sau absolut îngrozitoare. Din fericire, există mulți influenceri care arată că este normal să trecem prin perioade dificile sau ne ajută să combatem probleme reale și des întâlnite precum stresul, frica, anxietatea si altele.

2. Cu toate că este cu adevărat tulburător să trăim într-un mediu în care toată lumea judecă pe toată lumea și fiecare persoană trebuie să fie vinovată pentru cea mai mică inconveniență, este important să ne știm cu adevărat valoarea. Fiecare om face greșeli. Unii mai multe sau mai grave decât alții, dar aruncarea cu ură în mediul on-line nu o să fie niciodată calea cea bună. Astfel, atunci când ai o părere cu adevărat bună despre tine în care știi că nimeni nu merită să aibă parte de jigniri aberante care vin de la oameni pe care nu i-ai văzut în viața ta și nu te cunosc cu adevărat, este mult mai ușor să treci peste și să nu-ți lași viața afectată de aceste persoane.

Așadar, social media poate să ne ajute enorm prin relaționarea cu oameni în absolut orice moment și învățarea atâtor lecții de la oameni deschiși care își arată viața cu adevărat pe social media. Cu toate că este greu să fii activ pe social media și să nu cazi în aceste capcane care să te facă să te simți de parcă viața ta nu va fi niciodată la fel de bună ca a altora, este important să fii deschis la idei noi. Până la urmă, fiecare lucru bun sau rău care se întâmplă în viața noastră este o lecție specială pentru noi, care să ne ajute să ne dezvoltăm pe viitor și exact asta ne face viața atât de diferită de a celor din jur: faptul că fiecare învață lecții importante despre orice în moduri diferite, maturizându-se mai repede sau mai greu.


Articole

Viață de Student
5 localuri perfecte pentru buzunarul studenților Studentul mereu pe low buget...
Cu toții suntem conștienți de cât de greu e să fii student, să vrei să ieși în oraș și să nu ai fonduri suficiente pentru acest aspect. Ți-ai dorit să ieși cu prietenii la o băută, dar nu ai bani? Iată câteva localuri din București...
20/09/2022 Vezi mai mult
Mâncare de student
3 rețete de mâncare simple care să îți facă viața de student mai ușoară Ușurează-ți viața!
Probabil cea mai dificilă etapă din perioada de acomodare la viața de student, a fost să învăț să gătesc. Nu vă gândiți la cine știe ce preparate, am început cu baby steps, preparate rapide, ieftine, dar gustoase care mi-au făcut viața...
09/06/2021 Vezi mai mult
Cadouri Accesibile
25 de cadouri cu care să îți surprinzi apropiații Crăciunul acesta Salvează-ți sărbătorile!
Luna decembrie vine cu o mare încărcătură emoțională, dar mai presus de toate, cu întrebarea care ne dă bătăi de cap aproape tuturor: „Ce iau anul ăsta de Crăciun?”. Sperăm să venim în ajutorul tău și al portofelului tău cu niște...
22/12/2022 Vezi mai mult
Stresul în Sesiune
Stres, facultate și sesiune: cum le gestionăm? Cele mai eficiente metode de eliminare a stresului
Facultate, examene, verificări, proiecte... Fie că este prima ta sesiune sau ești deja obișnuit, stresul își face simțită prezența în această perioadă încărcată. Adesea uităm să avem grijă de noi pentru a reuși să ducem toate sarcinile...
02/06/2023 Vezi mai mult
Viață de Student
7 motive pentru care trebuie să te înscrii într-o asociație studențească Tu ce faci cu studenția ta?
Organizațiile studențești sunt structuri de voluntari care se întâlnesc periodic, având ca scop principal susținerea intereselor și nevoilor acestora în cadrul universității. Ele oferă studenților oportunitatea de a se implica activ în viața...
22/03/2023 Vezi mai mult
Gestionarea timpului
Gestionarea timpului în mai puțin de 10 pași Vrei să fii mai organizat?
Fie că suntem elevi, studenți, avem un job part-time sau full-time, cu toții știm cum e să avem foarte multe lucruri de făcut într-o perioadă scurtă de timp. Cine nu a folosit măcar o dată expresia "N-am când să le fac pe toate" sau "N-am...
19/05/2023 Vezi mai mult
Stresul în Sesiune
Ce îi trezește pe studenți pentru examenul de la 7 dimineața? Cum a trezit BOS studenții in sesiune?
Sesiunea reprezintă una dintre cele mai stresante și aglomerate perioade ale anului. Și cine să înțeleagă mai bine acest lucru dacă nu chiar studenții? Dorind să ajute tinerii aflați în timpul examenelor, echipa BOS a lansat alături de partenerii...
20/06/2023 Vezi mai mult
Viață de Student
Cum să te distrezi în București: Ghidul studentului plictisit Descoperă Bucureștiul prin ochii studenților
Dacă ai dat click pe acest articol, cel mai probabil ești student și din București. Dar chiar dacă nu te încadrezi în aceste două categorii, tot te invit în această ,,călatorie” de-a lungul capitalei, unde vom descoperi locații super fun...
13/12/2023 Vezi mai mult
Viață de Student
Cum să readuci magia Crăciunului în viață ta Retrăiește sărbătorile că în copilărie
A venit luna decembrie, dar tu încă nu simți spiritul sărbătorilor? În ultimul timp parcă nu mai aşteptăm cu aceeași nerăbdare sărbătorile şi nu ştim ce să facem pentru a readuce acea "magie a Crăciunului". Dacă şi tu te aflii în această...
23/12/2023 Vezi mai mult
Viață de Student
Sunt student, normal că vreau să ajut Ce înseamnă cu adevărat să fii tânăr adult?
Facultatea este o etapă specială din viața fiecărui tânăr, plină de oportunități de dezvoltare care se pot materializa în diverse rezultate. Astfel că pentru un student, toate lucrurile converg spre întrebarea ,,Cum ajung cine vreau să fiu?”...
06/04/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Cum să reduci stresul și să-ți îmbunătățești concentrarea? Mindfulness pentru studenți
În zilele acestea extrem de agitate, echilibrul interior poate fi atât de ușor perturbat din varii motive, încât pare că ne-am obișnuit să trăim în această stare continuă de disconfort mental. Sănătatea mentală și mindfulness-ul reprezintă...
16/04/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Dezinformare în Era Digitală Ghidul Studentului pentru a Distinge Falsul de Real
Navighezi prin valul de informații online? Te simți copleșit de știri, opinii și postări pe rețelele sociale, neștiind ce e real și ce e fals? Nu ești singur! În această eră digitală, fake news-ul proliferează, influențând opinia publică...
20/04/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Explorând Marketingul Experiențial și Designul Ambalajului Descoperă Digital Craft
Digital Craft este un proiect inovator marca BOS. Acesta își va deschide porțile pe 10 mai, la Education Point, sala E, începând cu ora 12:00 și este dedicat studenților pasionați de marketing, oferindu-le oportunitatea de a se familiariza cu...
25/04/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Digital Craft: Inovație în domeniul marketingului Un nou proiect marca BOS
Introducere Prima ediție a celui mai nou proiect marca BOS, Digital Craft, a avut loc în data de 10 mai la Education Point și a impresionat numeroși studenți pasionați de marketing. Digital Craft a reușit să se muleze perfect pe dorințele și...
14/05/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Echilibrum: balanța dintre viața profesională și cea personală Proiect marca BOS
Într-o lume în care granițele dintre muncă și viața personală devin din ce în ce mai estompate, Echilibrum vine ca o gură de aer curat pentru studenții aflați la început de drum în cariera profesională. Acest proiect marca BOS se află la...
17/05/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
O călătorie spre echilibru Proiect marca BOS
Într-o atmosferă plăcută și relaxată, cea de-a treia ediție a evenimentului "Echilibrum" a adus împreună oameni dornici să învețe despre dezvoltarea personală și profesională. Participanții au avut ocazia să asculte și să se implice...
28/05/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Dezvoltă-ți Superputerile de Comunicare și Networking în Facultate Sfaturi pentru un viitor de succes
Facultatea nu e doar despre cursuri și examene. E o perioadă plină de oportunități unice de a-ți dezvolta abilitățile de comunicare și networking, care te vor împinge spre succes în cariera viitoare. Gândește-te la facultate ca la o sală...
30/05/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Impactul tehnologiei asupra educației Cum putem folosi tehnologia în educație?
Deși sună clișeic, putem recunoaște că pentru noi tehnologia a devenit o parte esențială a vieții, fără de care nu am putea trăi, și care, a influențat aproape toate aspectele societății, inclusiv comunicarea, sănătatea, divertismentul...
04/06/2024 Vezi mai mult
Viață de Student
Blockchain – tehnologia care ne face viața mai ușoară Cum putem folosi blockchain în educație?
Mulți oameni, când aud termenul de “blockchain", se gândesc la concepte ce par de obicei prea complicate și dificil de înțeles. Această asociere se datorează lipsei de familiaritate cu modul ei de funcționare. În ciuda aparențelor, acest...
07/06/2024 Vezi mai mult